Ma simt cuprinsa de cea mai mare oboseala pe care am avut-o vreodata. Simt cum ma topesc si mi-e rau, mi-e rau.
Ma simt biruita in lupta cu diabetul si neimplinita in unele aspecte esentiale ale vietii.
Lupta pentru glicemii bune a devenit crancena si fara succes...dupa deja traditionalul sezon de hiperglicemii la tara. Desi au fost doar 18 zile, mi s-a parut mult. Si culmea ca am fost relaxata, totul a fost minunat...mai putin glicemiile.
Diabetul meu papa bani, timp, neuroni si ma crantane de-a intregul. Nici nu stiu ce va mai fi. Totul oscileaza intr-un ritm ametitor incat chiar am obosit. Sensibilitatea la insulina este cand extrema, cand incapatanata la o colaborare de bun simt cu actiunea insulinei.
Chiar imi doresc enorm sa obtin pompa de insulina pentru care am depus dosar in august. Astept si atat. As mai putea face ceva, stiti voi...Dar nu.
Ma simt singura in lupta cu diabetul si mi-as dori ca cineva sa stie un raspuns la hiperglicemiile induse de stres. Este frustrant sa nu existe o solutie. Singura victorie obtinuta in aceasta situatie a fost ameliorarea cam cu 50% a hiperglicemiilor cu Antistres de la Dacia Plant.Adica o medie de 150-160, in loc de 220 mg/dl.
Si totul devine si mai frustrant daca iau in considerare mult dorita sarcina care se lasa asteptata si poate e mai bine asa. Dupa ce am reusit sa ajung la 6,7 acum sigur am depasit 7 la glicata.
Imi cer scuze cui va citi aceasta postare plangacioasa , sunt in agonie.
As vrea sa fie doar astenie de toamna, insa mi-e teama ca problemele sunt reale. Ca drept dovada furunculul cu care m-am luptat 3 saptamani si ciuperca de la o unghie de la picior, adica pot avea si eu complicatii daca mai continui asa. Da, e serioasa treaba.
Dau anunt: am nevoie de o glicata sub 6,5. Una de calitate, fara hipo hiperglicemii accentuate.
Draga Betica, De vreo saptamana tot zic ca-ti scriu si dupa cum se vede nimic. As fi vrut sa-ti dau un mesaj mai asezat, scris pe indelete.
RăspundețiȘtergereM-am intristat cand am vazut ce scrii,. Nu stiu exact cum sa te incurajez, avem si noi framantari din aceeasi zona si pot spune doar ca te inteleg intr-o oarecare masura.
Noi suntem in general bine fara prea mari succese cu gestionarea glicemiilor, tot sper ca urmatoarele zile o sa fie mai bine. nici nu mai stiu daca sa ma consider vinovata ca nu am actionat corect, adica sa am o soarta asumata, sau sa ma dau victima acestei vieti "crude".
Acum glumesc putin, nu stiu cum sa abordez acest subiect care e si pentru mine suparator, dar eu sunt convinsa ca e doar o etapa si vom reusi sa ne gasim un echilibru chiar printre glicemii deranjante, care nu cred ca vor disparea poate doar se vor rari si acest lucru cu effort din partea noastra.
Cu drag Florentina
Draga Florentina, am avut retineri sa ma vaicaresc pe blog, insa pana la urma l-am considerat ca un jurnal personal in care le dau voie cu drag, si celorlalti sa se uite:-).
ȘtergerePana la urma trebuie sa notez tot prin ceea ce trec.
Trebuie sa recunosc ca aceasta perioada mi se pare, ca inca nu a trecut, cea mai grea din viata mea. Cred totusi ca o mare pondere o are suferinta ca tatal meu are metastaze si il pot pierde oricand. Daca mai adaug ca nici relatia cu sotul nu e pe roze si ca nu mai ies la capat cu lucrul cred totusi ca nu vad partea buna a lucrurilor, ca de exemplu aceea ca avem maini , picioare, ochi, o sanatate cat de cat cu care sa facem fata acestor lucruri care fac parte din viata. Astazi am avut in sfarsit glicemii mai bune. Poate fac caz prea mult de glicemii si glicata insa chiar m-am simtit foarte rau, de nedescris. Ceva comparabil cu perioada de dinainte de depistare la care se adauga si problemele exterioare existente.
Din cate ma cunosc, dupa ce m-am facut ghem la pamant urmeaza sa ma inalt intr-un avant de optimism. Si intre noi fie vorba, m-a durut cand se mai zice ca la adulti diabetul e mai usor de controlat. E foarte greu adeseori sau uneori. Il duci singurel si adaugi si probleme si responsabilitati de tot felul. sunt si aspecte mai usoare, dar in mare e o situatie crancena. Iar atunci cand pe Dexcom se vede 95 pe linie, crede-ma ca e ca mersul pe sarma cand iti iese si toti te aplauda, dar numai tu stii cum iti tremura inima sa nu cazi.
Numai bine va doresc, sanatate si glicemii bune!
Betica